joi, 28 februarie 2019

Muzică creștină "Rezultatul obținut prin cunoașterea lui Dumnezeu" (A Cappella, Musical MV)

Rezultatul Obţinut prin Cunoașterea lui Dumnezeu

Într-o zi,
vei simți că Creatorul
nu mai este un mister,
El nu S-a ascuns niciodată de tine,
că Creatorul
niciodată nu Şi-a întors fața de la tine;
El nu-I deloc departe de tine;
Nu mai este Cel după care tânjești noapte și zi
dar pe care nu Îl poți atinge cu sentimentele tale.
El cu-adevărat pune pază-n jurul tău,
hrănindu-ți viața și controlându-ți destinul,
controlându-ți destinul.
El nu se află-n orizontu-ndepărtat,
și nici nu stă ascuns printre nori.
El este chiar lângă tine, domnind peste toate ale tale.
El este tot ce ai și Unicul tău.
Un astfel de Dumnezeu
te face să-L adori,
să-L admiri și să te-apropii de El,
să-L ții aproape pe Cel pe care ți-e teamă să nu-L pierzi,
să nu mai vrei să-I întorci spatele și să nu I te supui,
nici să-L eviți sau să-L îndepărtezi;
vrei doar să-ți pese de El, să I te supui,
să-L răsplătești pentru tot ce îți dă, să te supui stăpânirii Lui.
Nu mai refuzi îndrumarea,
sprijinul, grija și protecția Lui;
nu te mai opui suveranităţii și rânduielii Sale.
nu te mai opui suveranităţii și rânduielii Sale.
Vrei doar să-L urmezi, să fii cu El,
Vrei doar să-L urmezi, să fii cu El,
să-L accepți ca singura ta viaţă,
ca singurul tău Domn și Dumnezeu.
nu te mai
nu te mai
nu te mai
nu te mai
refuzi îndrumarea, sprijinul, grija și protecția Lui;
nu te mai opui
nu te mai opui
nu te mai opui
nu te mai opui
suveranităţii și rânduielii Sale,
suveranităţii și rânduielii Sale.
Vrei doar să-L urmezi, să fii cu El,
Vrei doar să-L urmezi, să fii cu El,
să-L accepți ca singura ta viaţă,
ca singurul tău Domn și Dumnezeu.
Vrei doar să-L urmezi, să fii cu El,
Vrei doar să-L urmezi, să fii cu El,
să-L accepți ca singura ta viaţă,
ca singurul tău Domn și Dumnezeu.
ca singurul tău Domn și Dumnezeu.
din „Cuvântul Se arată în trup”

Fulgerul de la Răsărit, Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a fost creată datorită arătării și lucrării lui Dumnezeu Atotputernic, q-a doua venire a Domnului Iisus, Hristosul zilelor de pe urmă. Aceasta este alcătuită din toți cei care acceptă lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă și care sunt cuceriți și mântuiți de cuvintele Lui. Biserica a fost întemeiată personal, în întregime de Dumnezeu Atotputernic și este condusă de El, ca Păstor. Cu siguranță aceasta nu a fost creată de o persoană. Hristos este adevărul, calea și viața. Oile lui Dumnezeu aud glasul Lui . Atâta timp cât citiți cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, veți vedea că Dumnezeu S-a arătat.

Muzica Crestina Video „Mulțumiri și laudă Dumnezeului Atotputernic” Trăind în lumina lui Dumnezeu

Muzica Crestina Video „Mulțumiri și laudă Dumnezeului Atotputernic” Trăind în lumina lui Dumnezeu

Am fost aduși înaintea lui Dumnezeu.
Cuvintele-I le mâncăm, le bem.
Duhul Sfânt luminează,
înțelegem adevărul vorbit de El.
Ritualuri religioase - le-am alungat,
atâtea legături.
De reguli nereținuți, inimile-s eliberate.

miercuri, 27 februarie 2019

Film crestin „Visul meu despre împărăția cerurilor” Cum căutăm Împărăția lui Dumnezeu? (Film întreg)

Film crestin „Visul meu despre împărăția cerurilor” Cum căutăm Împărăția lui Dumnezeu? (Film întreg)

În timp ce un pastor din Coreea de Sud așteaptă cu nerăbdare venirea Domnului, el află despre Fulgerul de la Răsărit, care a apărut în China și este martor că Domnul S-a întors deja. El merge în China pentru a cerceta calea adevărată.

Film creștin noi 2019 „Trezirea din vis” Cum putem fi răpiți în Împărăția cerurilor?

Film creștin noi 2019 „Trezirea din vis” Cum putem fi răpiți în Împărăția cerurilor?

La fel ca mulți alții care cred în Domnul Isus, Yu Fan este de părere că, atunci când Domnul Isus a fost răstignit, El a iertat deja omenirea de păcatele sale. În plus, ea crede că a dobândit dreptatea prin credința ei și că, atât timp cât renunță la tot și lucrează din greu pentru Domnul, va intra cu siguranță în Împărăția cerurilor atunci când Se întoarce Domnul Isus.

marți, 26 februarie 2019

"Nicio putere nu poate sta în caleaa ceea ce Dumnezeu dorește să îndeplinească" Cantari Crestine

Atotputernicia lui Dumnezeu "Nicio putere nu poate sta în caleaa ceea ce Dumnezeu dorește să îndeplinească" Cantari Crestine

I
Dumnezeu a venit acum în lume din nou să Își facă lucrarea.
Prima oprire a lucrării Lui e marea adunare a dictatorilor:
China – bastionul puternic al ateismului.
Prin puterea și înțelepciunea Lui,
Dumnezeu a câștigat un grup de oameni.

Cantari crestine noi „Dumnezeu sosește în tăcere printre noi”

Cantari crestine noi „Dumnezeu sosește în tăcere printre noi”

Dumnezeu e tăcut și nu ne-a apărut niciodată,
totuși lucrarea Lui niciodată nu s-a oprit.
El privește toate ținuturile,
stăpânește toate lucrurile
și vede toate faptele și cuvintele omului.
Gestionarea Lui e făcută pas cu pas
și conform planului Lui.
Pas cu pas, pas cu pas, conform planului Lui.

luni, 25 februarie 2019

Hristos este Adevărul „Doar Dumnezeu are calea vieții” Cele mai frumoase cantari crestine

Hristos este Adevărul „Doar Dumnezeu are calea vieții” Cele mai frumoase cantari crestine

Calea vieții nu o are oricine;
nu e ceva la care se poate-ajunge ușor.
Pentru că viața vine doar de la Dumnezeu,
doar El deține esența vieții.
Doar Dumnezeu are calea vieții,
doar Dumnezeu e sursa vieții.
Doar Dumnezeu,
izvorul nesfârșit de apă vie a vieții.

«Ο Ίδιος ο Θεός, ο Μοναδικός (Ι') Ο Θεός είναι η Πηγή της Ζωής των Πάντω...

duminică, 24 februarie 2019

Ai revenit la viață?

Când ai dobândit trăirea de umanitate obișnuită și ai fost făcut desăvârșit, deși nu vei putea rosti profeții și nici vreun mister, vei fi trăit și descoperit imaginea unui om. Dumnezeu a creat omul, după care omul a fost corupt de Satana, și această corupere i-a transformat pe oameni în cadavre - și astfel, după ce te-ai schimbat, vei fi diferit de aceste cadavre.

Cei care Îl iubesc pe Dumnezeu vor trăi veșnic în lumina Lui

Esența credinței majorității oamenilor în Dumnezeu este convingere religioasă: ei sunt incapabili de a-L iubi pe Dumnezeu și pot doar să-L urmeze pe Dumnezeu precum un robot, incapabili de a tânji cu adevărat după Dumnezeu sau a-L adora. Ei doar Îl urmează în tăcere.

sâmbătă, 23 februarie 2019

„Taina Evlaviei” Segment 1 - Taina venirii Fiului omului

Film religioas „Taina Evlaviei” Segment 1 - Taina venirii Fiului omului

Referitor la întoarcerea Domnului, Domnul Isus a spus, „Deci, fiţi pregătiţi şi voi, pentru că Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă aşteptaţi!” (Luca 12:40). (NTLR®) „Căci aşa cum iese fulgerul şi luminează de la o margine a cerului la cealaltă, tot aşa va fi şi cu Fiul Omului (în ziua Sa)! Dar mai întâi trebuie să sufere multe şi să fie respins de această generaţie” (Luca 17:24-25). (NTLR®) Aceste prorociri menționează „Fiul Omului va veni” sau „venirea Fiului omului” așadar, ce înseamnă „venirea Fiului omului”? În ce fel Se va întoarce Domnul Isus? Acest videoclip scurt vă va dezvălui adevărul.

„Taina Evlaviei – Continuarea” Segment 1 - Cum i Se va arăta Domnul omului când vine din nou ?

„Taina Evlaviei – Continuarea” Segment 1 - Cum i Se va arăta Domnul omului când vine din nou ?

De-a lungul secolelor, de când Domnul Isus a înviat și S-a înălțat la cer, noi, credincioșii, am tânjit după întoarcerea Mântuitorului Isus. Cei mai mulți oameni cred că, la întoarcerea Domnului, ni se va arăta trupul duhovnicesc al lui Isus înviat.

vineri, 22 februarie 2019

Numai cei ce cunosc lucrarea lui Dumnezeu de astăzi pot sluji lui Dumnezeu

O lectură a cuvântului lui Dumnezeu „Numai cei ce cunosc lucrarea lui Dumnezeu de astăzi pot sluji lui Dumnezeu”

Dumnezeu Atotputernic spune: „În credința ta în Dumnezeu, cum ar trebui să Îl cunoști pe Dumnezeu? Trebuie să ajungi să-L cunoști pe Dumnezeu pe baza cuvintelor și a lucrării Lui de astăzi, fără abatere sau eroare și, înainte de toate, trebuie să cunoști lucrarea lui Dumnezeu.

O lectură a cuvântului lui Dumnezeu „Ești tu oare un adevărat credincios al lui Dumnezeu?”

O lectură a cuvântului lui Dumnezeu „Ești tu oare un adevărat credincios al lui Dumnezeu?”

Dumnezeu Atotputernic spune: „Voi Îl admirați și vă temeți doar de Dumnezeu Cel nevăzut din cer și nu aveți niciun respect față de Hristos care trăiește pe pământ. Nu reprezintă și aceasta necredința voastră? Tânjiți doar după Dumnezeu care a făcut lucrarea în trecut, dar nu dați ochii cu Hristos Cel de astăzi.

joi, 21 februarie 2019

Cugetare la dragostea lui Dumnezeu "Preaiubitul meu, așteaptă-mă, Te rog" Muzica Crestina Romaneasca

Cugetare la dragostea lui Dumnezeu "Preaiubitul meu, așteaptă-mă, Te rog" Muzica Crestina Romaneasca

Peste copaci, luna se-nalță lin.
Ca iubitul meu frumos, fără cusur.
Iubitul meu, o, unde ești?
Lacrimi îmi curg acum. Îmi auzi strigătul?
Tu ești Cel ce-mi arăți dragoste.
Tu ești Cel căruia-I pasă.
Tu ești Cel ce mereu, la mine Te gândești.

Sărbătoriți venirea Mântuitorului „Însemnătatea arătării lui Dumnezeu” Muzica Crestina

Sărbătoriți venirea Mântuitorului „Însemnătatea arătării lui Dumnezeu” Muzica Crestina

Arătarea lui Dumnezeu
înseamnă venirea Lui în persoană@pe pământ să-Și facă lucrarea.
Cu propria identitate și fire
și după propriile-I metode,
El coboară printre oameni
să înceapă o epocă și să-ncheie una.
O astfel de arătare nu e un semn sau o imagine.

miercuri, 20 februarie 2019

Film crestin subtitrat „Manifestul Comunismului”

Film crestin subtitrat „Manifestul Comunismului”

„Minciunile Comunismului”, un film creştin, este o reflecţie acurată asupra operaţiunii de spălare a creierelor pe care conducerea PCC o foloseşte împotriva creştinilor. După ce i-a arestat pe Zhang Mingdao şi alţi şapte creştini, poliţia PCC face uz de tortură inumană şi brutală împotriva lor.

Film crestin 2018 | Cronicele persecuției religioase din China - „Lungul drum al exilului”

Film crestin 2018 | Cronicele persecuției religioase din China - „Lungul drum al exilului”

De când a ajuns la putere în China continentală în 1949, Partidul Comunist Chinez a persecutat continuu credințele religioase. A arestat și a ucis frenetic creștini, a expulzat și a abuzat misionarii care activau în China, a confiscat și a distrus nenumărate copii ale Bibliei, a închis și a demolat clădirile bisericilor și a încercat în zadar să extermine toate bisericile de casă…

marți, 19 februarie 2019

„Dumnezeu va restabili sensul creației omului ” Cele mai frumoase cantari crestine

„Dumnezeu va restabili sensul creației omului ” Cele mai frumoase cantari crestine

Dumnezeu a creat oamenii,
i-a așezat pe pământ
și i-a condus până în ziua de azi.
A servit ca jertfă pentru păcat
și prin asta a salvat omenirea.
La final El trebuie încă să cucerească,
să-l readucă pe om la starea lui originară.
De la început aceasta e lucrarea la care El s-a angajat.
El Își va întemeia împărăția,
Își va restabili autoritatea pe pământ,
precum și starea omului.

Învățăturile lui Dumnezeu „Dumnezeu vrea ca mai mulți oameni să-I câștige mântuirea”

Învățăturile lui Dumnezeu „Dumnezeu vrea ca mai mulți oameni să-I câștige mântuirea” Cantari Crestine

Dumnezeu speră că mai mulți oameni
vor studia cu-atenție
când se confruntă cu lucrarea și cuvintele Lui,
primind aceste cuvinte importante
cu o inimă pioasă.
Să nu urmezi pașii celor pedepsiți.
Să nu fii ca Pavel, care știa calea adevărată,
dar a sfidat intenționat,
a pierdut jertfa pentru păcat.

luni, 18 februarie 2019

Trailer film crestin „Ruperea Vrăjii” Întâmpinarea întoarcerii Domnului Isus

Trailer film crestin „Ruperea Vrăjii” Întâmpinarea întoarcerii Domnului Isus

Fu Jinhua este o bătrână de la o biserică-de-casă din China. Ea a crezut în Domnul timp de mai mulţi ani şi a considerat întotdeauna că Biblia a fost insuflată de Dumnezeu, că toate cuvintele din Biblie sunt cuvintele lui Dumnezeu, că trebuie doar să creadă în Domnul şi să adere la Biblie şi că, atunci când Domnul coboarăpe un nor, va fi răpită în Împărăţia cerurilor.

Cum căutăm Împărăția lui Dumnezeu? „Visul meu despre împărăția cerurilor” Trailer film crestin

Cum căutăm Împărăția lui Dumnezeu? „Visul meu despre împărăția cerurilor” Trailer film crestin

În timp ce un pastor din Coreea de Sud așteaptă cu nerăbdare venirea Domnului, el află despre Fulgerul de la Răsărit, care a apărut în China și este martor că Domnul S-a întors deja.

«Διαφυγή από την Παγίδα» Κλιπ 4 - Μπορεί να σωθεί κανείς πιστεύοντας στο...

duminică, 17 februarie 2019

O lectură a cuvântului lui Dumnezeu „Este extrem de important să înțelegeți firea lui Dumnezeu”

O lectură a cuvântului lui Dumnezeu „Este extrem de important să înțelegeți firea lui Dumnezeu”

Dumnezeu Atotputernic spune: „Dacă nu înțelegi firea lui Dumnezeu, îți va fi imposibil să faci lucrarea pe care trebuie să o faci pentru El. Dacă nu cunoști esența lui Dumnezeu, îți va fi imposibil să Îi arăți venerație și frică, ci îi vei arăta numai complezență nepăsătoare și subterfugii și, în plus, o blasfemie incorigibilă.

Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă „Mântuitorul S-a întors deja pe un „nor albˮ”

Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă „Mântuitorul S-a întors deja pe un „nor albˮ”

Dumnezeu Atotputernic spune: „De la plecarea lui Isus, ucenicii care L-au urmat și toți sfinții care au fost mântuiți prin numele Său tânjesc cu disperare după El și Îl așteaptă.

sâmbătă, 16 februarie 2019

Sceneta crestina „Evadarea din cușcă”

Sceneta crestina „Evadarea din cușcă”

Discuția „Evadarea din cușcăˮ relatează felul în care creștina Xiaolan a fost prigonită și încuiată în casă o lună de către tatăl ei, funcționar al Partidului Comunist, timp în care nu a putut participa la viața bisericii, și experiența evadării din casă și a fugii sale.

Spectacol de varietăți creștin „Taina numelui lui Dumnezeu” (Sceneta )

Spectacol de varietăți creștin „Taina numelui lui Dumnezeu” (Sceneta )

Timp de două mii de ani, creştinii s-au rugat mereu şi au invocat numele Domnului Isus, crezând că numele lui Dumnezeu va fi mereu doar Isus. Totuşi, e prorocit în Apocalipsa, capitolul 3, versetul 12, că Domnul va avea un nume nou la întoarcerea Lui.

Χριστιανικά τραγούδια | Ο Θεός θα επαναφέρει την προηγούμενη κατάσταση τ...

Αποκαθιστώντας την κανονική ζωή του ανθρώπου και οδηγώντας τον σε έναν θ...

vineri, 15 februarie 2019

Cum a ajuns Petru să-L cunoască pe Isus

În timpul petrecut de Petru cu Isus, el a văzut multe caracteristici încântătoare în Isus, multe aspecte demne de emulație și multe care l-au aprovizionat. Deși Petru a văzut ființa lui Dumnezeu în Isus în multe feluri și a văzut multe calități încântătoare, la început nu L-a cunoscut pe Isus.

Numai cei care-L cunosc pe Dumnezeu pot să fie martori pentru El

Este legea Cerului și principiul pământului să credem în Dumnezeu și să-L cunoaștem pe Dumnezeu, iar azi – într-o epocă în care Dumnezeu întrupat Își face lucrarea în persoană – este un moment deosebit de bun să Îl cunoaștem pe Dumnezeu.

joi, 14 februarie 2019

Segment de film creștin | Când Domnul Se întoarce, cum Se va arăta El înaintea oamenilor?

Segment de film creștin „Ruperea Vrăjii” Când Domnul Se întoarce, cum Se va arăta El înaintea oamenilor?

Zilele de pe urmă au sosit deja, și mulți credincioși tânjesc ca Domnul să Se întoarcă și să-i ia în împărăția cerului. Dar știţi cum ni Se va arăta Domnul când Se va întoarce? Va fi într-adevăr așa cum ne imaginăm, că El va apărea în văzul tuturor, coborând direct pe un nor?

Segment de film creștin „Ruperea Vrăjii” Cum putem să întâmpinăm întoarcerea Domnului?

Segment de film creștin „Ruperea Vrăjii” Cum putem să întâmpinăm întoarcerea Domnului?

Cele patru luni de sânge au apărut deja. Asta înseamnă că marile urgii se vor abate curând asupra noastră, aşa cum s-a profețit în cartea lui Ioel: „Chiar şi peste slujitori şi slujitoare voi turna din Duhul Meu în acele zile.

miercuri, 13 februarie 2019

„Ar trebui să pregătești o cantitate suficientă de fapte bune pentru destinația ta” | Lui Dumnezeu

Cuvântul lui Dumnezeu „Ar trebui să pregătești o cantitate suficientă de fapte bune pentru destinația ta”

Dumnezeu Atotputernic spune: „Milostenia mea se manifestă asupra celor care Mă iubesc și se neagă pe ei înșiși. Și pedeapsa aruncată asupra celor păcătoși este tocmai o dovadă a firii Mele drepte și, mai mult, a mărturiei mâniei Mele.

Cuvântul lui Dumnezeu „Ar trebui să știi cum a evoluat întreaga umanitate până în ziua de azi” (2)

Cuvântul lui Dumnezeu „Ar trebui să știi cum a evoluat întreaga umanitate până în ziua de azi” (2)

Fulgerul de la Răsărit, Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a fost creată datorită arătării și lucrării lui Dumnezeu Atotputernic, q-a doua venire a Domnului Isus, Hristosul zilelor de pe urmă. Aceasta este alcătuită din toți cei care acceptă lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă și care sunt cuceriți și mântuiți de cuvintele Lui.

marți, 12 februarie 2019

Video crestin |Cronicele persecuției religioase din China „Cine a forțat-o să-și pună capăt zilelor"

Video crestin |Cronicele persecuției religioase din China „Cine a forțat-o să-și pună capăt zilelor"

De când a ajuns la putere în China continentală în 1949, Partidul Comunist Chinez a persecutat continuu credințele religioase. A arestat și a ucis frenetic creștini, a expulzat și a abuzat misionarii care activau în China, a confiscat și a distrus nenumărate copii ale Bibliei, a închis și a demolat clădirile bisericilor și a încercat în zadar să extermine toate bisericile de casă.

Film crestin 2018 | Cronicele persecuției religioase din China - „Lungul drum al exilului”

Film crestin 2018 | Cronicele persecuției religioase din China - „Lungul drum al exilului”

De când a ajuns la putere în China continentală în 1949, Partidul Comunist Chinez a persecutat continuu credințele religioase. A arestat și a ucis frenetic creștini, a expulzat și a abuzat misionarii care activau în China, a confiscat și a distrus nenumărate copii ale Bibliei, a închis și a demolat clădirile bisericilor și a încercat în zadar să extermine toate bisericile de casă…

Ο λόγος του Θεού «Ο ίδιος ο Θεός, ο μοναδικός (Α') Η Εξουσία του Θεού (Α...

luni, 11 februarie 2019

Sceneta crestina „«Cercetaşii» comunităţii” Partidul Comunist încearcă în van să elimine creștinii

Pentru a eradica credinţa religioasă, Partidul Comunist Chinez foloseşte comitetetele din cartiere şi sate, dar şi diverşi oameni aleşi la întâmplare, pentru a-i monitoriza îndeaproape pe creştini.

Spectacol de varietăți creștin „Izolarea satului” (Replici) experiență oribilă despre predică

Spectacol de varietăți creștin „Izolarea satului” (Replici) experiență oribilă despre predică

Conversația Discuția „Izolarea satuluiˮ spune povestea sfâșietoare a creștinei Yang Ming urmărită de spionii guvernului PCC și aproape arestată în timp împărtășea Evanghelia cu mătușa ei.

duminică, 10 februarie 2019

Film crestin subtitrat in romana „Partidul e încă la putere” Cine dezbină familiile creștine?

Film crestin subtitrat in romana „Partidul e încă la putere” Cine dezbină familiile creștine?

Li Ming'ai este o creștină din China centrală. Este o femeie onestă care-și respectă socrii, își ajută soțul și educă băiatul, și are o familie fericită și armonioasă. Însă în China, unde ateismul este la putere, guvernul comunist chinez arestează și persecută cu săbăticie oamenii care cred în Dumnezeu.

„Alinare în necaz” Dumnezeu e taria mea - Trailer film crestin

„Alinare în necaz” Dumnezeu e taria mea - Trailer film crestin

Han Lu este un lider al Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic din China continentală. Ea crede în Dumnezeu de peste zece ani și a experimentat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă. Înțelege câteva adevăruri și știe că numai prin Hristosul zilelor de pe urmă, Dumnezeu Atotputernic, oamenii vor putea să fie eliberaţi de păcat și să trăiască o viață semnificativă.

sâmbătă, 9 februarie 2019

„Dumnezeu îi prețuiește pe cei care-I pot asculta cuvântul și pot să I se supună” Cantari Crestine

„Dumnezeu îi prețuiește pe cei care-I pot asculta cuvântul și pot să I se supună” Cantari Crestine

Pentru Dumnezeu nu contează dacă cineva e umil sau măreț.
Cât timp ascultă de Dumnezeu,
de poruncile Lui, de ce i-a-ncredințat,
poate coopera cu lucrarea Sa,
cu planul Său și cu voia Sa,
ca voia și planul Său să poată continua fără piedică,
o astfel de faptă e demnă de,
demnă de amintirea lui Dumnezeu
și vrednică de a primi binecuvântările Lui.

Iubirea și mântuirea lui Dumnezeu „Semnificația gestionării omenirii de către Dumnezeu”

Iubirea și mântuirea lui Dumnezeu „Semnificația gestionării omenirii de către Dumnezeu” Cantari Crestine

Gestionarea lui Dumnezeu e pentru-a câștiga oameni
ce I se-nchină, I se supun.
Omenirea, de Satan coruptă,
nu-l mai privește ca pe-un tată.
Fața lui urâtă ei o știu, o resping
și acceptă judecata, mustrarea lui Dumnezeu.
Ei cunosc ce e urât, cum diferă de ce-i sfânt.

Κλιπ 5 - Εάν μοχθεί κανείς για τον Κύριο αυτό δείχνει την πραγματική του...

vineri, 8 februarie 2019

Film crestin „Cine Îl răstignește pe Dumnezeu din nou?” Fariseii au reapărut

Film crestin „Cine Îl răstignește pe Dumnezeu din nou?” Fariseii au reapărut

Gu Shoucheng este pastor într-o biserică-de casă din China. El a crezut în Domnul timp de mulți ani și a lucrat fără încetare la predicile sale și a propovăduit Evanghelia peste tot. A fost arestat și încarcerat timp de 12 ani din cauza propovăduirii Evangheliei.

Film crestin | Ascultați vocea lui Dumnezeu și întâmpinați-L pe Domnul „Așteptarea” (Film întreg)

 Film crestin | Ascultați vocea lui Dumnezeu și întâmpinați-L pe Domnul „Așteptarea” (Film întreg)

Yang Hou'en era pastor la o biserică-de-casă din China. El aștepta în mod vigilent ca Domnul Isus să coboare din nori și să-l înalțe la Împărăția cerurilor. Pentru aceasta, el muncea cu sârguință pentru Domnul, era credincios numelui Lui și credea că cine nu este Domnul Isus coborând din ceruri este un Hristos fals.

joi, 7 februarie 2019

Cuvântările Duhului Sfânt „Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice”

Cuvântările Duhului Sfânt „Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice”

Dumnezeu Atotputernic spune: „Hristos din zilele de pe urmă aduce viață și aduce calea trainică și veșnică a adevărului. Acest adevăr este cărarea prin care omul va dobândi viața și singura cărare prin care omul Îl va cunoaște pe Dumnezeu și va fi aprobat de Dumnezeu.

Cuvântările Duhului Sfânt „Hristos înfăptuiește lucrarea judecății prin adevăr”

Cuvântările Duhului Sfânt „Hristos înfăptuiește lucrarea judecății prin adevăr”

Dumnezeu Atotputernic spune: „În zilele de pe urmă, Hristos folosește o multitudine de adevăruri pentru a-i învăța pe oameni, pentru a dezvălui esența omului și pentru a-i analiza cuvintele și faptele.

miercuri, 6 februarie 2019

Muzica Crestina noua „Sunt ferm hotărât să-L urmez pe Dumnezeu” Dumnezeu este puterea vieții mele

Muzica Crestina noua „Sunt ferm hotărât să-L urmez pe Dumnezeu” Dumnezeu este puterea vieții mele

Crezând în Dumnezeu până azi,
am văzut în sfârșit lumina.
Am călătorit pe-un drum stâncos al persecuției și nenorocirii.
Lumea m-a părăsit
și prietenii mei se-ndepărtează.
Câte nopți n-am petrecut în rugăciune,
neputând să dorm?
Prin bine și rău, am vărsat atâtea lacrimi.

Muzica Crestina „Fericirea din ținutul bun al Canaanului” Să întâmpinăm întoarcerea Domnului Isus

Muzica Crestina „Fericirea din ținutul bun al Canaanului” Să întâmpinăm întoarcerea Domnului Isus

M-am întors în familia lui Dumnezeu,
cu încântare și cu fericire.
Onorat să cunosc adevăratul Dumnezeu,
mi-am dat inima Lui.
Chiar de-am trecut prin Valea Lacrimilor,
am văzut frumusețea Lui.

Filme evangélico – curta metragem (1) Expondo a falácia da teoria "Deus-...

marți, 5 februarie 2019

O scurtă discuție despre „Împărăția Milenară a sosit”

Cum vedeți reprezentarea Împărăției Milenare? Unii oameni se gândesc mult la aceasta și spun că Împărăția Milenară va dura o mie de ani pe pământ, așa încât, dacă vechii membri ai bisericii sunt necăsătoriți, aceștia trebuie să se căsătorească? Familia mea nu are bani, ar trebui să încep să câștig bani?… Ce este Împărăția Milenară? Voi știți? Oamenii sunt înguști la minte și trec prin încercări grele.

Numai iubirea față de Dumnezeu este credința adevărată în Dumnezeu

Astăzi, pe măsură ce căutați să-L iubiți și să Îl cunoașteți pe Dumnezeu, într-o privință trebuie să îndurați greutăți și rafinament, iar într-o alta, să plătiți un preț. Nicio lecție nu este mai profundă decât lecția de a-L iubi pe Dumnezeu și se poate spune că lecția pe care oamenii o învață dintr-o viață de credință este cum să-L iubească pe Dumnezeu.

luni, 4 februarie 2019

Trailer film crestin „Conversaţia” O bătălie între dreptate și rău

Trailer film crestin „Conversaţia” O bătălie între dreptate și rău

Jiang Xinyi şi alte creștine au fost arestate de guvernul PCC; comuniştii le torturează cu brutalitate pe creștine, pentru a pune mâna pe banii bisericii şi pentru a aresta alţi conducători ai bisericii.

Trailer film crestin „Şaptesprezece ani? Pe dracu’!”

Trailer film crestin „Şaptesprezece ani? Pe dracu’!”

„Puştiule! Ştii că partidul comunist e ateu şi împotriva credinţei în Dumnezeu? Ce Dumnezeu există în China, în care să crezi tu? Unde e acest Dumnezeu al vostru?” „Să nu crezi că, deoarece eşti tânăr, vom fi indulgenţi cu tine! Dacă tu continui să crezi în Dumnezeu, vei sfârşi prin a muri!” Cu pistoalele cu electroşocuri în mâini, poliţia comunistă chineză se repede asupra acestui tânăr plin de vânătăi.

duminică, 3 februarie 2019

Ελληνική ταινία | Πού Είναι Το Σπίτι Μου | Ο Θεός μου έδωσε ένα ευτυχισμ...

Ce înseamnă să-L iubești cu adevărat pe Dumnezeu? „Dragoste pură fără pată” Cantari Crestine

Ce înseamnă să-L iubești cu adevărat pe Dumnezeu? „Dragoste pură fără pată” Cantari Crestine

Dragostea e-o emoție pură, pură, fără pată.
Folosește-ți inima,
folosește-ți inima să iubești,
să simți și să îți pese.
Dragostea nu pune condiții sau bariere sau distanță.

Cantece crestine | Cum să-l cunoști pe Dumnezeu ? „Firea dreaptă a lui Dumnezeu e unică

Cantari Crestine | Cum să-l cunoști pe Dumnezeu ? „Firea dreaptă a lui Dumnezeu e unică”

Dumnezeu își exprimă firea dreaptă în moduri și principii unice,
necontrolată de oameni,
evenimente sau lucruri.
Nimeni nu-I poate schimba ideile sau gândurile
sau să-L convingă și să-I schimbe deciziile.

Χριστιανικές Ταινίες Κλιπ 1 - Απελευθερωθείτε από τα δεσμά και μελετήστε...

sâmbătă, 2 februarie 2019

Trailer film crestin „Partidul e încă la putere” Cine dezbină familiile creștine?

Trailer film crestin „Partidul e încă la putere” Cine dezbină familiile creștine?

Li Ming'ai este o creștină din China centrală. Este o femeie onestă care-și respectă socrii, își ajută soțul și educă băiatul, și are o familie fericită și armonioasă. Însă în China, unde ateismul este la putere, guvernul comunist chinez arestează și persecută cu săbăticie oamenii care cred în Dumnezeu.

Trailer film crestin „Cine Îl răstignește pe Dumnezeu din nou” Fariseii au reapărut