Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:
Lucrarea unui lucrător calificat îi poate aduce pe oameni pe calea dreaptă și le poate îngădui o mai mare pătrundere în adevăr. Lucrarea lui îi poate aduce pe oameni înaintea lui Dumnezeu. În plus, lucrarea pe care el o săvârșește poate varia de la individ la individ și nu este condiționată de reguli, oferindu-le oamenilor liberare și libertate și capacitatea de a se dezvolta treptat în viață și de a avea o intrare mai profundă în adevăr. Lucrarea unui muncitor necalificat nu este la înălțime. Lucrarea lui este nesăbuită. El poate doar să le impună reguli oamenilor, iar ceea ce le cere oamenilor nu diferă de la individ la individ; el nu lucrează conform nevoilor reale ale oamenilor. În acest tip de lucrare, există prea multe reguli și doctrine, iar aceasta nu îi poate aduce pe oameni la realitate, nici la practica normală a dezvoltării în viață. Acest lucru doar le poate permite oamenilor să respecte câteva reguli fără valoare. O astfel de îndrumare poate doar să-i ducă pe oameni pe căi greșite. El te conduce să devii ca el; el te poate aduce către ceea ce are și este el.
Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului” în Cuvântul Se arată în trup
Aceia care Îi slujesc lui Dumnezeu ar trebui să fie apropiații lui Dumnezeu, să fie plăcuți Lui și să fie capabili de o loialitate fără de margini față de Dumnezeu. Indiferent dacă acționezi în spatele oamenilor sau în fața lor, ești capabil să dobândești bucuria de la Dumnezeu înaintea lui Dumnezeu, ești capabil să stai drept în fața lui Dumnezeu și, indiferent de cum te tratează ceilalți, vei merge întotdeauna pe propriul tău drum și te vei îngriji cu atenție de povara Lui. Numai acesta este un apropiat al lui Dumnezeu. Dacă apropiații lui Dumnezeu sunt în măsură să-L slujească în mod direct, este pentru că lor le-a fost dată marea însărcinare și povară a lui Dumnezeu, pot să ia inima și povara lui Dumnezeu ca și cum ar fi ale lor și nu le pasă dacă pierd sau dacă dobândesc perspective: chiar și atunci când nu vor avea perspective și nu vor câștiga nimic, ei vor crede întotdeauna în Dumnezeu cu o inimă iubitoare. Și astfel, acest tip de persoană este un apropiat al lui Dumnezeu. Apropiații lui Dumnezeu sunt, de asemenea, și confidenții Lui; numai confidenții lui Dumnezeu ar putea împărtăși neliniștea și gândurile Lui, și, deși trupul lor este dureros și slab, ei sunt capabili să îndure durerea și să renunțe la ceea ce le place pentru a-L mulţumi pe Dumnezeu. Dumnezeu dă mai multe poveri unor asemenea oameni și ceea ce Își dorește să facă Dumnezeu se naște din mărturia unor astfel de persoane. Astfel, acești oameni sunt plăcuți lui Dumnezeu, sunt slujitorii lui Dumnezeu, care sunt după inima Lui, și numai astfel de oameni pot domni împreună cu Dumnezeu.
Fragment din „Cum să slujim Lui Dumnezeu în armonie cu voia Lui” în Cuvântul Se arată în trup
Fiecare dintre voi, ca oameni care Îl slujesc pe Dumnezeu, trebuie să fie capabil să apere interesele bisericii în tot ceea ce face, în loc să se gândească pur și simplu la propriile interese. Este inacceptabil să acționați singuri, sabotându-vă mereu unul pe altul. Oamenii care se comportă astfel nu sunt potriviți să-L slujească pe Dumnezeu! Astfel de oameni au o fire teribilă; nu rămâne în ei nici urmă de umanitate. Ei sunt sută la sută Satana! Sunt fiare! Asemenea lucruri se petrec printre voi chiar și acum; chiar mergeți atât de departe încât vă atacați unul pe altul în timpul părtășiei, căutând intenționat pretexte și înroșindu-vă la față în timp ce vă certați din cauza unui lucru banal, niciunul dornic să se lase deoparte, fiecare ascunzându-și de celălalt gândurile lăuntrice, urmărind cu băgare de seamă cealaltă parte și fiind mereu în gardă. Oare acest tip de fire se potrivește slujirii lui Dumnezeu? Poate o astfel de lucrare ca a ta să-i aprovizioneze cu ceva pe frații și surorile tale? Nu doar că nu ești în stare să-i îndrumi pe oameni către un curs de viață corect, dar chiar le injectezi propriile tale firi corupte fraților și surorilor tale. Nu le faci rău altora? Conștiința ta este oribilă și e putredă până la miez! Tu nu pătrunzi în realitate și nici nu pui adevărul în practică. În plus, îți expui fără nerușinare natura diabolică înaintea celorlalți. Pur și simplu nu știi de rușine! Acești frați și surori ți-au fost încredințați, însă tu-i duci în iad. Nu ești un om a cărui conștiință a putrezit? N-ai absolut nicio rușine!
Fragment din „Slujește așa cum au făcut-o israeliții” în Cuvântul Se arată în trup
Mulți oameni în urma Mea râvnesc binecuvântările pe care le aduce statutul, se îndoapă cu mâncare, le place somnul și acordă toată atenția trupului, mereu temători că nu au cum să iasă din trup. Nu-și îndeplinesc sarcinile obișnuite în biserică, ci profită de pe urma bisericii sau își mustră frații și surorile cu cuvintele Mele și se ridică și îi iau de sus pe ceilalți. Acești oameni continuă să spună că fac voia lui Dumnezeu, spun mereu că sunt apropiații lui Dumnezeu – nu este absurd? Dacă motivațiile tale sunt corecte, dar nu poți să slujești în conformitate cu voia lui Dumnezeu, atunci te comporți prostește; dar dacă motivațiile tale nu sunt cele corecte și tot spui că-L slujești pe Dumnezeu, atunci te opui lui Dumnezeu și ar trebui să fii pedepsit de El! Nu am niciun fel de milă pentru astfel de oameni! În casa lui Dumnezeu mănâncă pe gratis, dar râvnesc la confortul trupesc și nu se gândesc la interesele lui Dumnezeu; caută întotdeauna ce e bine pentru ei, nu dau nicio atenție voii lui Dumnezeu, tot ceea ce fac ei nu este plăcut de Duhul lui Dumnezeu, fac întotdeauna manevre și își înșală frații și surorilor, și, având două fețe, ca vulpea într-o vie, care mereu fură struguri și calcă via în picioare. Ar putea asemenea oameni să fie apropiații lui Dumnezeu? Ești potrivit să primești binecuvântările lui Dumnezeu? Nu îți asumi nicio responsabilitate față de viața ta și față de Biserică, ești potrivit să primești misiunea lui Dumnezeu? Cine ar îndrăzni să aibă încredere în unul asemenea ție? Când slujești în felul acesta, ar putea Dumnezeu să îndrăznească să îți încredințeze o sarcină mai importantă? Nu cumva întârzii lucrurile?
Fragment din „Cum să slujim Lui Dumnezeu în armonie cu voia Lui” în Cuvântul Se arată în trup
A-L sluji pe Dumnezeu nu este un lucru simplu. Cei a căror fire rămâne neschimbată nu vor putea niciodată să Îl slujească pe Dumnezeu. Dacă firea ta nu a fost judecată și mustrată de cuvântul lui Dumnezeu, atunci firea ta încă îl reprezintă pe Satana. Acest lucru este suficient să demonstreze că slujirea ta față de Dumnezeu izvorăște dintr-o intenție personală bună. Dar slujirea aceasta se bazează pe natura ta satanică. Tu Îl slujești pe Dumnezeu potrivit caracterului tău firesc și preferințelor tale personale; mai mult, continui să crezi că Dumnezeu Își găsește plăcerea în orice lucru pe care dorești să îl faci și urăște orice lucru pe care nu dorești să îl faci și ești în întregime călăuzit în lucrarea ta de propriile tale preferințe. Se poate numi aceasta slujire a lui Dumnezeu? În ultimă instanță, firea vieții tale nu se va schimba câtuși de puțin; dimpotrivă, vei deveni și mai încăpățânat pentru că Îl slujești pe Dumnezeu și acest lucru va face ca firea ta coruptă să devină și mai adânc înrădăcinată. Astfel, vei stabili în adâncul tău reguli despre slujirea lui Dumnezeu care se bazează în principal pe propriul tău caracter și pe experiența rezultată din slujirea potrivită propriei tale firi. Aceasta este o lecție din experiența umană. Este filozofia de viață a omului. Oamenii de acest fel aparțin fariseilor și conducătorilor religioși. Dacă nu se trezesc niciodată și nu se pocăiesc, atunci cu siguranță vor deveni hristoșii mincinoși și antihriștii care îi înșală pe oameni în zilele de pe urmă. Hristoșii mincinoși și antihriștii despre care s-a vorbit se vor ridica din rândul unor astfel de oameni. Dacă cei care Îl slujesc pe Dumnezeu sunt călăuziți de propriul lor caracter și acționează potrivit voinței lor proprii, atunci se află în pericol de a fi alungați în orice clipă. Cei care recurg la mulțimea anilor lor de experiență în slujba lui Dumnezeu ca să câștige inimile altora, să le facă morală, plini de condescendență și să îi îngrădească – și care nu se pocăiesc niciodată, care nu-și mărturisesc păcatele niciodată și care nu renunță niciodată la beneficiile acordate de poziția pe care o au – acești oameni vor cădea înaintea lui Dumnezeu. Ei sunt oameni asemenea lui Pavel, care fac uz de poziția lor ierarhică și își etalează calitățile. Dumnezeu nu va desăvârși astfel de oameni. Acest fel de slujire interferează cu lucrarea lui Dumnezeu. Oamenilor le place să se țină de cele vechi. Se agață de concepte din trecut, de lucruri din trecut. Acesta este un obstacol mare în calea slujirii lor. Dacă nu te poți debarasa de ele, aceste lucruri îți vor distruge întreaga viață. Dumnezeu nu te va lăuda nicidecum, nici dacă îți rupi picioarele alergând sau te spetești lucrând din greu, nici dacă ești martirizat în slujba ta față de Dumnezeu. Dimpotrivă: îți va spune că ești un făcător de rele.
Fragment din „Modul religios de slujire trebuie interzis” în Cuvântul Se arată în trup
Aceia care nu înțeleg scopul lucrării lui Dumnezeu sunt aceia care se opun lui Dumnezeu și, chiar mai mult, aceia care sunt conștienți de scopul lucrării lui Dumnezeu, dar nu caută să-L mulțumească pe Dumnezeu. Cei care citesc Biblia în bisericile mari, recită Biblia în fiecare zi și, totuși, niciunul nu înțelege scopul lucrării lui Dumnezeu. Niciunul nu este capabil să-L cunoască pe Dumnezeu; mai mult, niciunul nu este în concordanță cu inima lui Dumnezeu. Toți sunt oameni netrebnici, ticăloși, fiecare crezându-se la înălțime ca să-L învețe pe Dumnezeu. Deși ei flutură numele lui Dumnezeu, ei I se opun voit. Cu toate că ei se denumesc credincioși ai lui Dumnezeu, ei sunt cei care mănâncă trupul și beau sângele omului. Toți oamenii ca aceștia sunt diavoli care devorează sufletul omului, demoni șefi care intenționat stau în calea celor care încearcă să umble pe calea cea dreaptă, și obstacole ce îi împiedică pe cei care Îl caută pe Dumnezeu. Cu toate că ei au „un trup robust”, cum vor ști adepții lor că ei sunt antihriști care îi conduc pe oameni contra lui Dumnezeu? Cum vor ști ei că aceștia sunt diavoli vii care caută, pentru un scop anume, suflete ca să le devoreze?
Fragment din „Toți oamenii care nu-L cunosc pe Dumnezeu sunt oameni care I se împotrivesc lui Dumnezeu” în Cuvântul Se arată în trup
Citate din predici și părtășii ca referință:
Liderii bisericii și lucrătorii de la toate nivelurile pot fi împărțiți în trei categorii. Este mai potrivit să-i descrii ca slujitori loiali, slujitori înșelători sau slujitori răi. Primul tip de slujitori pot să se supună cu adevărat lucrării lui Dumnezeu, pot face tot posibilul pentru a proteja lucrarea lui Dumnezeu în timp ce își realizează datoriile, pot să lase totul în urmă pentru a se sacrifica pentru Dumnezeu și Îl pot preamări și-I pot fi martori lui Dumnezeu. Doar acest grup de oameni este cu adevărat în căutarea adevărului, caută să fie desăvârșiți și sunt clasificați ca slujitori loiali ai lui Dumnezeu. Celui de-al doilea tip de slujitori le lipsește în întregime realitatea adevărului, nu sunt în stare să protejeze lucrarea lui Dumnezeu în timp ce își realizează datoriile, nu se ocupă de lucruri în conformitate cu rânduielile lucrării, fac tot ceea ce doresc și se comportă necugetat, acționează în conformitate cu preferințele lor trupești, îi tratează pe oameni pe baza emoțiilor lor, nu respectă principiile adevărului, au dificultăți în practicarea adevărului și adesea încearcă să facă înțelegeri cu Dumnezeu. Ei sunt pe calea antihristului și sunt clasificați drept slujitori înșelători. Al treilea tip de slujitori sunt aroganți și vanitoși, urmăresc statutul și sunt ambițioși. Ei doresc mereu să-i controleze pe aleșii lui Dumnezeu, să stăpânească peste ceilalți și îi suprimă și îi discriminează pe cei care nu sunt de acord cu ei. Îi constrâng, îi leagă și îi prind în cursă pe aleșii lui Dumnezeu, încearcă să-și folosească puterea pentru a-i controla pe aleșii lui Dumnezeu și își pregătesc propria împărăție independentă. Ei sunt clasificați drept oameni răi, care sunt de aceeași teapă ca liderii și antihriștii falși, adică, slujitori răi. […]
Duhul Sfânt lucrează în cei cu o umanitate bună care iubesc, de asemenea, adevărul. Celor care nu au o umanitate bună și o iubire a adevărului le lipsește lucrarea Duhului Sfânt. Cineva cu o umanitate înșelătoare, vicioasă și perfidă este o persoană rea care, desigur, este clasificată drept un slujitor rău. Slujitorii răi sunt dușmanii lui Dumnezeu și obiectele osândei și pedepsei Lui. A descrie aceste trei tipuri de lideri și lucrători ca slujitori loiali (cum ar fi cei fideli regimului politic, despre care vorbesc necredincioșii), slujitori înșelători (cum ar fi funcționarii înșelători din instanțele de judecată, despre care vorbesc necredincioșii) și slujitori răi (cum ar fi lepădăturile care trădează țara și trec de partea inamicului, despre care vorbesc necredincioșii) este foarte nimerit, foarte potrivit. Cei care sunt clasificați drept slujitori loiali sunt mai cinstiți, au o conștiință și o rațiune și susțin lucrarea lui Dumnezeu în toate privințele în timp ce își fac datoria. Ei sunt ascultători și loiali lui Dumnezeu. Astfel de lideri și lucrători sunt cu toții obiecte ale mântuirii și desăvârșirii de către Dumnezeu. Cei care sunt clasificați drept slujitori înșelători nu iubesc adevărul, nu sunt dispuși să urmărească adevărul și nu-I arată ascultare adevărată lui Dumnezeu. În îndeplinirea îndatoririlor lor, ei fac orice vor. Ei se comportă cu oamenii pe baza emoțiilor lor și nu sunt corecți sau rezonabili. În slujba lor față de Dumnezeu, I se împotrivesc, urmează trupul și fac lucruri fără principii, încercând chiar să facă înțelegeri cu Dumnezeu. Uneori, e posibil ca ei să trădeze adevărul și pe Dumnezeu și chiar lucrează împotriva intereselor casei lui Dumnezeu, fără a-I proteja lucrarea câtuși de puțin. Oameni de genul acesta sunt clasificați drept slujitori înșelători, la fel ca funcționarii înșelători ai instanțelor judecătorești despre care vorbesc necredincioșii. […] Desigur, toți slujitorii înșelători sunt clasificați drept lideri și lucrători falși. Cu toate acestea, unii lideri și lucrători falși au o umanitate bună și sunt complet capabili să se pocăiască și să se schimbe. Ei trebuie să fie tratați cu dragoste și să li se ofere o altă șansă de a practica. Dar cei care sunt slujitori răi sunt cu toții lideri și antihriști falși care au o natură demonică. Desigur, slujitorii răi sunt cu toții clasificați drept oameni răi. Ei au natura și esența diavolului, motiv pentru care acești oameni răi sunt capabili de tot felul de rele, îi suprimă și îi persecută în mod brutal pe aleșii lui Dumnezeu. Ei fac tot ce pot pentru a tulbura și a întrerupe lucrarea lui Dumnezeu și I se împotrivesc lui Dumnezeu în toate, ca și cum ar fi complet lipsiți de sentimente. Inimile lor sunt împietrite și încăpățânate. Oare aceasta nu înseamnă a fi un dușman al lui Dumnezeu? Slujitorii răi sunt irecuperabili. De aceea, casa lui Dumnezeu trebuie să înlăture toți liderii și antihriștii falși care au o natură demonică. Nu există cale de împăcare.
Fragment din „Rânduielile de lucru”
Dacă cei care slujesc au cu adevărat talent, cei aflați sub ei se vor mișca în acord cu ei - va exista o atmosferă generală atât de tensiune, cât și de armonie plină de vitalitate, iar viața bisericii va înflori cu fiecare zi ce trece. Nu va exista niciun negativism sau rămânere în urmă. Dreptatea va ieși la suprafață și toți membrii bisericii vor gândi la fel; ei vor fi uniți în eforturile lor. Toți vor putea să fie martori pentru Dumnezeu și să-L proslăvească. Acesta este cel mai bun rezultat. Dacă biserica este încă lipsită de viață și majoritatea oamenilor sunt negativi, este o dovadă că nu există nicio direcție în îndrumarea voastră. Viața bisericii este ca o căruță, iar conducătorul este ca un cal de căruță. Dacă acest cal își îndeplinește scopul, atunci căruța poate fi trasă înainte; el merge la pas când trebuie să meargă la pas, și galopează când trebuie să galopeze. Nimic nu-l poate reține. Când cineva este calificat cu adevărat să-I slujească lui Dumnezeu, toate dificultățile îi pot fi rezolvate oriunde merge; el le poate vorbi cu privire la toate problemele pe care le au și să le arate calea. Este o mare bucurie pentru alții, ca și cum le-ar fi fost luată o povară de pe umeri. Indiferent cât de dificilă este situația unui loc, dacă el rămâne acolo câteva zile și strânge oameni laolaltă pentru câteva întâlniri, inimile lor se vor lumina. Ei vor fi umpluți cu energie odată ce vor înțelege adevărul, iar negativismul lor va fi rezolvat în totalitate. Lupta trupului va fi oprită, iar viața bisericii va intra pe făgașul corect. O persoană care slujește cu adevărat pe Dumnezeu poate vedea prin neajunsurile altora, știe ce fel de sprijin au nevoie diferiți oameni, știe de unde să înceapă și cum să rezolve complet problemele. Nu contează dacă este un credincios nou sau vechi, bătrân sau tânăr, conducător sau condus, el poate să le ofere sprijin complet. Problemele lor pot fi toate rezolvate și el poate discuta cu toți oamenii. Pentru cei care sunt cu adevărat în stare să-I slujească lui Dumnezeu, nu există reguli în părtășirea adevărului; ei nu fac asta în mod mecanic, ci vorbesc din toate părțile și din orice unghi. Ei pot să explice lucruri în diferite discursuri și să adune tot felul de fapte, iar oamenii de orice clasă vor înțelege și vor culege beneficiile. Tuturor le place să fie în jurul celor care slujesc cu adevărat pe Dumnezeu; ei sunt dispuși să-și deschidă inimile și să aibă părtășie cu ei, îi respectă și sunt dispuși să se împrietenească și să fie sinceri cu ei. Dacă toată lumea se teme și se ascunde de tine, atunci ai probleme. O pisică neagră care-ți traversează calea este un semn rău. Cei ale căror inimi sunt puse în acord cu voia lui Dumnezeu sunt întotdeauna în biserică, umblând printre țintele muncii lor, trăind alături și mâncând împreună cu oamenii și vorbind cu oamenii noaptea. Ei îi îndeamnă pe oameni iar și iar când le încredințează lucrarea; și le este teamă că nu vor gestiona bine lucrurile și să nu trateze vreodată pe cineva cu răceală. Ei știu că părăsirea locului de muncă înseamnă o abandonare a datoriei - cei care părăsesc oamenii pentru care lucrează sunt pur și simplu niște linge-blide. Este posibil să rezolvați toate dificultățile practice fără a intra în contact cu liderii și lucrătorii de la nivel local care vă coordonează? Se poate face aceasta fără să experimentați profund viața bisericii la un nivel de bază? Se poate realiza ceva fără o comunicare sinceră? Puteți să vă îndepărtați de lucrarea voastră înainte ca vocea voastră să devină răgușită? Vă mai purtați povara când nu aveți foc în inimă? Dacă nu ați pierdut greutate, sunteți cu adevărat muncitori? Cei care se concentrează pe hrana și îmbrăcămintea lor se îngrijesc cu adevărat de roadele aduse de munca lor? Pot să pună voia lui Dumnezeu la inimă? Pot ei cu adevărat să facă o lucrare bună dacă vin doar în contact cu minoritatea oamenilor care sunt după inima lor în timp ce-i evită pe alții care nu sunt? Nu sunt ei paraziți care caută o viață ușoară, confortabilă și plăcută?
Cei care sunt cu adevărat în stare să-L slujească pe Dumnezeu știu ce le lipsește; ei se pot echipa și pot compensa propriile lor neajunsuri în orice moment, comunicând în același timp adevărul pentru a oferi sprijin altora. Ba mai mult, ei se concentrează să intre ei înșiși în adevăr și să se cunoască pe ei înșiși mai profund. Se pot păzi de la a deveni aroganți, neprihăniți de sine și de la a ieși în evidență; ei sunt, de asemenea, dispuși să se deschidă, permițându-le altora să le vadă slăbiciunile și neajunsurile. Prin urmare, părtășia lor este sinceră și autentică, fără pretexte false. Oamenii vor avea încredere în ei și vor putea să-i respecte și să se supună adevărurilor pe care ei le comunică. Cei care-L slujesc cu adevărat pe Dumnezeu înțeleg lucrarea Duhului Sfânt și știu ce vine din experiența lor și ceea ce vine din luminarea Duhului Sfânt. Ei au inimi care-L onorează pe Dumnezeu și nu sunt nici aroganți, nici lăudăroși. Ei nu disprețuiesc pe alții pentru că au lucrarea Duhului Sfânt, ci sunt mai capabili să fie amabili cu alții, să se îngrijească de ei și să-i ajute. Ei mai degrabă ar prefera să sufere, astfel încât ceilalți să fie fericiți. Ei înțeleg dificultățile pe care le suportă oamenii și, de asemenea, înțeleg profund cât de dureros este ca o persoană fără adevăr să cadă în întuneric. Mai mult, ei înțeleg bucuria de a fi luminați de Duhul Sfânt și sunt dispuși să împărtășească o astfel de luminare cu ceilalți, precum și bucuria pe care o aduce aceasta. Ei nu consideră a avea lucrarea Duhului Sfânt drept sursă de bucurie. Ei se bucură de lucrarea Duhului Sfânt și sunt atenți la voia lui Dumnezeu. Ei sunt dispuși să rezolve dificultățile și durerea celorlalți și să transmită altora bucuria pe care o primesc de la lucrarea Duhului Sfânt pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Ei pot să coopereze proactiv cu lucrarea Duhului Sfânt, să arate considerație pentru voia lui Dumnezeu și să renunțe la propria lor bucurie pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Ei refuză binecuvântările statutului și nu caută un tratament special; ei Îl slujesc cu evlavie și cu respect pe Dumnezeu și își fac datoria în mod loial. Doar oamenii care Îl slujesc pe Dumnezeu în acest fel acționează în conformitate cu voia lui Dumnezeu.
Pentru a sluji în acord cu voia lui Dumnezeu, omul trebuie mai întâi să-și schimbe firea vieții. După schimbare, el poate începe în mod oficial să slujească. Este nevoie de câțiva ani de experiență și, fără adevăr, nu pot fi obținute rezultate bune. Dar dacă oamenii înțeleg cu adevărat sensul real al slujirii, ei vor ști cum să-și îndeplinească bine îndatoririle. Pentru că ei înțeleg profund că a-ți face datoria înseamnă a oferi altora adevărul, calea și viața pe care le-a câștigat cineva din lucrarea lui Dumnezeu, și a furniza bisericii experiența, cunoașterea lui Dumnezeu și lumina descoperită de Duhul Sfânt, astfel încât toți ceilalți să poată împărtăși acest lucru și toți să poată realiza schimbări în firea vieții lor, să ajungă să-L cunoască pe Dumnezeu, să asculte de El, să-I fie loiali și să fie câștigați de Dumnezeu. Nu înseamnă ca ei să se echipeze cu această cunoaștere a adevărului și să-i învețe pe alții slove și doctrine pentru a arăta cât de inteligenți sunt. A-ți face datoria înseamnă a îngriji, a ajuta, a fi atent și a avea grijă de ceilalți cu o iubire ca a lui Dumnezeu, a îngriji de ceilalți mai presus de orice, a te gândi întotdeauna la alții, a face totul gândindu-te la biserică, a prefera să suferi pentru ca majoritatea oamenilor să câștige viață și să fie mântuiți și a plăti orice preț astfel încât oamenii să poată înțelege adevărul și să se sacrifice pentru Dumnezeu pentru a satisface voia lui Dumnezeu. Nu înseamnă a te lăuda pe baza statutului sau a te agăța de plăcerile trupului fără a ține seama de cât de mult suferă frații și surorile, sau pur și simplu a-ți satisface dorința de a mânca, bea și căuta plăcere în timp ce abandonezi beneficiile fraților și surorilor. Unii oameni chiar lucrează în funcție de propriile preferințe și emoții. Dacă o persoană îi primește bine și le câștigă favoarea, ei vor avea părtășie cu ea; altfel vor refuza. Cel mai vrednic de dispreț om este cel care își face lucrarea și cere ceva în schimb. Să-ți faci datoria înseamnă să consideri voia lui Dumnezeu ca pe propria ta voință și să tratezi ca urgent ceea ce Dumnezeu tratează ca urgent, să ai în vedere ceea ce Dumnezeu are în vedere, să fii preocupat de ceea ce este preocupat Dumnezeu și să pui tot timpul interesele familiei lui Dumnezeu pe primul loc. Înseamnă să lucrezi atât de mult încât să uiți să mănânci și să dormi și să faci eforturi sârguincioase și să faci lucrarea pe care Dumnezeu a încredințat-o cuiva cu sentimentul responsabilității unui stăpân. Nu înseamnă să aștepți să fii răsplătit pentru o mică lucrare sau să aștepți bucurie după puțină suferință, sau să devii mândru și îngâmfat după obținerea unor rezultate, ori să te bucuri de statut și să acționezi ca un tiran. Cei care sunt loiali în a-și îndeplini datoria se supun rânduielilor lui Dumnezeu, sunt loiali, devotați și lucrează altruist și fără să se plângă ca slujitori ai lui Dumnezeu, dorind doar să întoarcă dragostea lui Dumnezeu și să-L răsplătească pe Dumnezeu cu viața lor. Ei nu se consideră nimic altceva decât un pumn de țărână fără cinste și chiar mai puțin vrednici de a se bucura de harul lui Dumnezeu și se supun în întregime orchestrărilor lui Dumnezeu și nu se plâng. Ei nu sunt fățarnici ticăloși și fără rușine care își prețuiesc propria viață, care au intenția de a obține binecuvântări și care doresc să stea mai presus de ceilalți și care se bucură să fie superiori celorlalți. A-ți face datoria înseamnă a fi atent la voia lui Dumnezeu și la povara lui Dumnezeu, a privi frații și surorile ca pe niște părinți, a fi dispus să fii slujitorul tuturor, a purta viața fraților și a surorilor în minte, a îndrăzni să-ți asumi responsabilitatea, a nu datora nimănui, a permite altora să câștige orice a câștigat cineva, a sluji pe Dumnezeu cu conștiință și a îndrăzni să accepți supravegherea tuturor. Unii oameni spun lucruri plăcute auzului, dar apoi nu fac nicio lucrare reală; ei se bucură de ospitalitatea fraților și surorilor lor, dar, totuși, îi asupresc și le cer să facă multe lucruri pentru ei, să facă tot posibilul pentru a îngriji de ei. Și ei țin morală și negociază cu frații și surorile lor în fiecare moment, sau le cer să vină și să-i viziteze când sunt bolnavi și să-i însoțească atunci când este necesar. Un astfel de om care îi face pe alții slujitorii săi nu-L slujește deloc pe Dumnezeu; mai degrabă, el se înalță pe sine, este martor pentru sine, se înalță și îi face pe alții să-l trateze ca pe Dumnezeu. Lui îi este foarte frică de a avea o reputație joasă și de oamenii care nu sunt convinși de el. Este energic în eforturile sale și face tot ce-i stă în putință pentru a-i face pe oameni să se supună și să i se închine lui, iar el stă în locul lui Dumnezeu ținând morală oamenilor toată ziua. El îi disprețuiește pe toți, face tot ce-i stă în putință pentru a-și extinde sfera de influență și își conduce acțiunile pentru a-i determina pe alții să-l pună în centru, să-i asculte cuvintele, să asculte de rânduielile lui și să-L dea pe Dumnezeu la o parte pentru a se închina lui în schimb. După ce a lucrat timp câțiva ani, oamenii pe care îi conduce nu-L cunosc pe Dumnezeu. Dimpotrivă, toți se tem și ascultă numai de el. El însuși a devenit un zeu. Făcând acest lucru, nu conduce el oare oamenii înaintea sa? Acest tip de persoană este un hoț, un hoț în familie și un antihrist.
Fragment din părtășia celui de mai sus
Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic
S-ar putea să vă placă și: Domnul Iisus a spus: “Pocăiţi-vă, pentru că Împărăţia Cerurilor este aproape!” (Mat 4:17). (NTLR®) Atunci ce e adevărata pocăință? Ce ar trebui să facă creștinii pentru a dobândi adevărata pocăință?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu